Obişnuiam să cred despre mine în vremuri în care romantismul se purta şi în credinţele mele, atunci când încă prinţul mai făcea parte din idealurile şi aşteptările mele, că a face declaraţii de iubire, a mă însiropa în poveşti imposibile demne de romanele de dragoste ale iubirilor interzise, a fi ţinută pe braţe, răsfăţuri, cuvinte măreţe, reprezintă apogeul iubirii dintre un bărbat şi o femeie.

Filmele vândute pe ecrane, poveştile copilăriei din „Albă ca Zăpada” sau „Cenuşăreasa”, experienţele personale ale scriitorilor luate ca adevăr absolut şi modele,  au deformat adânc percepţia asupra trăirii din libertate a unicităţii fiecărei experienţe de iubire trecând-o prin filtrul continuu al dezamăgirilor.

Aşteptarea ca EL să fie „cumva” înainte de a-i da vreo şansă să „fie”, renunţând la misterul  unei apariţii încântătoare despre cine este EL a tăiat din faşă derularea , acceptarea, deschiderea, privind cu ochi de cal prin îngustimea unei minţi programate de un mental colectiv.

Şi totuşi. Prezenţa, o strângere de mână, forţa unei priviri, un gest simplu plin de timiditate şi respect, licărirea noului şi provocarea constantă de a mă autodepăşi, modelate de curajul de a mă împinge constant în afara zonei de confort înspre aventura vieţii şi asumarea libertăţii de a fi, fără dulcegării dar cu avântul trăirii vieţii complet, plină de pasiune, sărind în necunoscut după lungi smiorcăieli ale lui „nu pot” susţinute de o privire calmă, penetratoare, fără a accepta un refuz, fac să iasă la suprafaţă miracole ale esenţei mele necunoscute până acum, neexploatate, neştiute, comori adevărate ale lui cine sunt EU.

Dacă m-ai întreba cu ce seamănă această IUBIRE ţi-aş spune că este ca o SABIE.

Tăioasă în distrugerea obiceiurilor şi a legăturilor de ataşament, dreaptă în adevăr şi centrare, focusată, atentă şi conştientă, plină de pasiune şi forţă, înţeleaptă şi asumată, echilibrată în observarea trăirilor, o iubire care mă înalţă spre cel mai înalt potenţial al meu printr-o atitudine sănătoasă a trăirii din libertate alegând în fiecare zi ceea ce vreau să trăiesc fără aşteptarea ca „noi să fim cumva”, fără definiţii limitatoare, fără aşteptări şi pretenţii, fără „aşa se face” însă păstrând mereu vie bucuria de a „fi” eu cu mine înainte de a „fi” eu cu el.

Te iubesc pentru ceea ce se naşte prin tine în mine !