Str. Oituz 6A, Deva, România Luni - Vineri 18:00-20:00 +40 721 041 609

Lună: mai 2022

De ce nu pot medita? partea I

De ce nu pot medita? partea I

Această întrebare se arată de multe ori plină de controverse și înțelesul, așa cum este asociat de fiecare, ne poate îndepărta de adevăratul sens profund al meditației.

Răspunsul la întrebare se dezvăluie pe măsură ce te lași să descoperi în tăcere sensul cuvintelor care urmează.

Pentru a aduce lumină este nevoie să înțelegem ce crede fiecare că înseamnă meditația.

De-a lungul experienței mele de instructor de Yoga am putut să constat că unele persoane cred că este vorba de a sta așezat cu picioarele încrucișate în timp ce nu te gândești la nimic, alții cred că trebuie să vadă culori sau îngeri, alții cred că este un act religios, alții spun ,,Ommmm,, și desigur alții consideră că este ceva…buhuhu.

Aș putea spune că meditația este o formă de rugăciune însă în sens mai profund, meditația este trăirea conștientă a fiecărui moment din viață.

Dincolo de misticismul și spiritualizarea acestui cuvânt, mă voi referi în termeni simpli la ceea ce poți face pentru a medita, care sunt obstacolele în calea meditației și mai ales care sunt beneficiile.

Atunci când mergi pe stradă și știi că mergi, simțind cum calci, ascultând sunetele exterioare, observând felul în care respiri, ce vorbești și de ce o faci, care este scopul acțiunilor tale, cum te simți cu hainele pe care le porți și de ce cumperi mâncarea pe care o pui în coș, toate acestea sunt o formă activă de meditație prin care de fapt trăiești în prezent, conectat cu tine și cu ceea ce te înconjoară.

Momentul prezent te aduce în starea de ființă divină. Cum adică?

Nu, nu ești divin atunci când te rogi dar continui să gândești în credințe, tipare și judecăți, nu, nu ești divin când te superi că nu ai dreptate și când simți că ești o victimă sau îți plângi de milă, nu, nu ești divin când te opui schimbărilor și trăiești cu grija zilei de mâine sau când crezi că tu știi, ai dreptate. Nu, nu ești divin când nu știi de tine, sari la ceartă, ești gelos, invidios sau te complaci în confort așteptând ca alții să facă sau să nu facă.

Ba da ești de fapt, doar că nu știi, ai uitat, te-ai blocat, te-ai strâns, te-ai limitat și ai căzut din paradis fix în dualitate.

Pentru a accesa spațiul divin este nevoie să te deschizi mai mult, să te relaxezi, să renunți, să cedezi, să plângi, să simți că ești învins, că lupta a luat sfârșit, să ajungi la capătul puterilor și să recunoști că nu mai știi, că sunt atâtea sensuri câte vrea fiecare să fie și atâtea credințe câte alege fiecare, că nu este nimeni mai sus și mai jos decât atunci când privești dintr-un sens pentru că…din sens opus este exact pe dos.

Eu am ales yoga ca și cale de deschidere, relaxare și accesare a receptivității, cultivarea stării de nemișcare, echilibru și flexibilitate atât fizică căt și mentală.

Unul din cele mai mari obstacole în calea meditației este că nu poți sta nemișcat. Gândurile se mișcă, emoțiile, agitația și stresul, traumelele din trecut … și da poate fi chiar momentul când ai fost scos la tablă, nu ai știut și te-ai blocat, atunci te-ai închis și fluxul divin nu a mai putut circula liber. De câte ori ai făcut asta în viață? Să te blochezi, să simți că ceva se strânge prin tine, că e greu, nu mai poți și suferi?

Poate este mai ușor să acționezi prima dată dinspre fizic spre mental prin practici care curăță blocajele instalate în corp, te disciplinează și te deschid treptat către un alt simț, cel al intuiției, al receptivității, așa cum sunt animalele care simt tot și sunt atente.

Un alt obstacol este că adormi. Ups…unii cred că e normal. Da…este…atunci când ești obosit, când atenția ta nu este antrenată, când nu știi ce să faci altceva cu ochii închiși pentru că nu ai experimentat altceva, când nu ți-ai dezvoltat capacitatea de a te simți și a sta cu stările tale.

Aici pot spune că posturile fizice pe care le practic la clasa de yoga mă ajută să obțin…da…tot ce am descris mai sus. Și chiar da…cum?

Să luam postura Vulturului: ca să o poți menține este nevoie să menții privirea într-un punct fix din exterior, mintea atunci tace, puterea de concentrare și atenție crește.

Trecem acum la o postură care se cheamă Postura Copilului, ești întins pe saltea cu ochii închiși și începi să îți simți respirația cum îți mișcă abdomenul. Deja este o nouă senzație la care nu ai fost atent până acum, o trăire pe care poate nu ai avut-o.

Exemplele continuă pentru că sunt mii de posturi fizice și fiecare dezvoltă altă stare, curăță alt blocaj și regenerează alt organ.

Articolul va continua.

vezi detalii
De ce să predau ore LIVE ONLINE de YOGA?

De ce să predau ore LIVE ONLINE de YOGA?

Perioada pandemiei m-a recalibrat pe o nouă frecvență mai puțin cunoscută, deschizând accesul spre clasele de yoga predate pe online cu prezența mea în direct, fiecare aflându-se în intimitatea propriului cămin.

Cu pisici, căței, copii, saltele așezate prin dormitoare sau bucătării strâmte, zgomote de la vecinii care dădeau găuri în pereți, conexiuni de internet căzute, am reușit să ne adaptăm, să ne încurajăm, să continuăm, cele care am înțeles că atunci când dorim cu adevărat ceva, disciplina și perseverența vor face diferența.

Întrebările mele interioare despre cum să fac, cum să ghidez, cum mă voi simți așa singură vorbind în cameră, neștiind prea multe și ce să cred, cu o oarecare curiozitate a lucrului nou dar și frica că îmi voi pierde o bună parte dintre cursantele care veneau la sală, am început să mă interesez despre ce am nevoie din punct de vedere tehnic să achiziționez.

Asemenea unui copil care își cumpără jucării noi, mi-am dat voie să cresc în această perioadă punând focusul din ce în ce mai mult pe filmări și poze, crearea site-ului, organizarea de meditații ghidate serile din casa fiecăreia și practici de dimineață înainte ca fiecare să plece la job, beneficii pe care înainte nu puteam să le ofer.

Singură la mine în casă, doar eu cu vocea și corpul meu, cu cursantele de cealaltă parte a ecranului, neauzind nimic, iar alteori nici măcar văzându-le pentru că nu le permitea spațiul, m-am conectat din ce în ce mai profund cu mine și m-am lăsat ghidată de propria mea voce, pentru ca să le ghidez, pentru că vocea contează mult mai mult la orele online în susținerea clasei și păstrarea unui contact viu, precum și starea echilibrată a profesorului care ști că este acolo și te vede, te ascultă, te înțelege.

Pentru mine era cumva mai comod să nu mă mai deplasez la sală, însă sala îmi lipsea cu atmosfera de pace și liniște, cu mirosul ei specific și energia înaltă create de atâția ani. Acolo era și este templul meu, departe de alte distrageri lumești.

Și totuși, desi pandemia a trecut, multe cursante din Deva, aici unde am sala de yoga, preferă să practice de acasă din diverse motive cum ar fi timpul și distanța de deplasare, intimitatea, copii mici cu care este nevoie să stea acasă sau părinți bolnavi.

Poate că una dintre cele mai mari lecții oferite de predarea orelor online este aceea a puterii de a simți conexiunea la distanță, de a reuși să simți mai profund și de a face abstracție de toate justificările și plângerile care ar spune că nu se poate, e greu și bla…bla, povești multe și încâlcite

Cu bucuria de a ajunge și la cursanții din țară în localitatea cărora nu există deloc săli de yoga sau care pur și simplu doresc să încerce alt stil de practică, azi site-ul meu se creează organic pe măsură ce experiențele mele se adună.

Azi după 10 ani de practică, 5 ani de predare și 2 ani în care am trăit 100% doar din activitatea de yoga, retreaturi, ședințe de coaching și terapie cu boluri tibetane, susținând singură doi copii, o casă, o mașină și o sală de yoga, mă simt plină de recunoștință și sunt alături de voi pentru a vă împărtăși din ceea ce eu sunt.

Tu ce tip de ore preferi? Vii să încerci ambele variante să vezi ce ți se potrivește?

vezi detalii
De la eleva la profesoara de yoga - călătoria

De la eleva la profesoara de yoga - călătoria

Aveam aproape tot ceea mi-aș fi putut dori vreodată, hmm…la exterior doar desigur, dar cine să știe asta…o fată crescută pe apucate care a crezut că tot ce zboară se mănâncă?
Fugind de mine, deși mă știam dintotdeauna dar… neacceptată. Semne de întrebare, neliniști, zbucium, orice aș fi făcut…erau acolo. Crize, furie, nervi, aroganță și control era tot ce cunoșteam.

Doream și eu să fiu liniștită și împăcată. Admiram și în același timp îmi era ciudă pe toți cei care reușeau să fie așa.

Deconectată de viață, de iubire, de mine, rătăcind prin viață fără nici un scop măreț, am cedat presiunii interioare și am început ,,să mă caut,, cum se zice. Psiholog, cursuri, cărți, retreaturi, emisiuni, ce mai…nimic nu îmi scăpa. Mentalul meu era plin de toate schemele, mai puțin una, cea mai importantă, să simt tot ce citeam.

Fără nici o tragere de inimă sau speranță că aș putea să mă transform, pironită pe monotonul scaun de la birou, apare o informație: curs de yoga la mine în oraș.

Sun imediat. Profesoara răspunde calm și ferm. Întreb fără să mai cred: ,,yoga mă poate face să simt?,, Răspunsul clar și sigur a fost suficient cât să mă miște rapid spre sala de yoga.
Curiozitatea, nerăbdarea și fâstâceala au apărut de îndată ce ușa s-a deschis lăsând să se vadă o sală obscură care îndemna la relaxare și liniște. ,, Închideți ochii și plonjați în spațiul interior!,, se aude vocea profesoarei. Gânduri necontrolate încep să se agite ,,adică cum să închid ochii în mijlocul zilei? unde să mă uit? în ce spațiu? cum să fac asta? o fi în spatele pleoapelor?,,

Obosită să tot caut acest spațiu, mă relaxez cumva și respir profund, adânc și calm. Șiroaie de lacrimi curg pe fața mea ,,sunt acasă!,, răsună liniștitor și știu că de acolo pot pleca doar daca eu vreau.

Gura lumii multe zice. Yoga privită pe alocuri ca o sectă cu conotații deformate mă îndeamnă să fiu discretă și atentă mai ales cu cei apropiați.
Decisă și consecventă în a mă dedica în totalitate acestei discipline mă aliniez cu întreg universul pentru a-mi crea spațiul necesar. Eram pe atunci o soție cu doi copii mici, ajunsă la capătul puterilor dar cu o dorință imensă de a trăi pe bune.

Corp rigid și greoi, slăbit și obosit, minte agitată cu multe povești adunate și credințe care se băteau cap în cap unele cu altele, respirație blocată pe zona pieptului, digestie lentă, emoții negative care mă blocau în orice direcție, trecută pe modul supraviețuire, tot ce făceam, era să rezist.

După 5 ani de yoga în care fiecare zi de practică zilnică însemna încă un pas, cu zile proaste în care nu simțeam nici o evoluție și zile cu mare avânt, oscilam între vechi și nou, cunoscut și necunoscut, sigur și incert, confort și libertate.

Pentru că la mine în oraș nu exista un alt instructor și căii mele îi lipseau anumite elemente pe care le văzusem descrise în diverse surse am decis să merg mai departe. Autodidactă la început, practicând și simțind atât cât îmi era permis de corpul și limitele mele, am început să îmi creionez un stil care mă reprezenta dar nu pe mine cea care mă știam, ci ceva nou ieșea, ceva necunoscut, o altfel de voce, o altfel de zicere, o altfel de abordare și mod de mă exprima.

Practicii mele îi lipseau însă o tehnică detaliată și experimentată de un profesor cu experiență, o nevoie de împărtășire a ceea ce începeam să simt: deschidere, fluiditate, calm, echilibru, detașare, o respirație ușoară, furnicături, vibrații și încălzire în anumite zone din corp. Întrebări a căror răspuns nu se aflau în cărți și o practică nesupravegheată puteau provoca daune mari atunci când începi să intri pe un tărâm necunoscut.

Decizia de a deveni instructor de yoga s-a născut firesc însă provocarea de face față unui ritm intens de practică împreună cu alte colege, viitoare instructoare, unele mult mai tinere, flexibile și atlete m-a adus în fața unei mari temeri, frica de eșec și competiția.

Astfel mă duceam la primul curs de formare ca și instructor, cel de 200 de ore susținut de școala Bindusar Yoga pentru o practică yoga mai sportivă și dinamică în care corpul este menținut în anumite posturi corporale cu focus pe respirație pentru un control al minții, îmbunătățirea respirației și cultivarea rezistenței, atenției, focusului, voinței, determinării, curajului și încrederii.
Profesorul Mukesh Kothari, un om dedicat predării yoga, o structură dinamică și solară, cumva mai militărească și extrem de masculină, care oferea cunoaștere direct de la sursă practicând yoga în India de la 06 ani, venea cu o abordare necunoscută mie până atunci care cerea un efort peste limitele mele de atunci. Corpul meu era slab, fără musculatură și rezistență fizică astfel încât după primul training de 3 zile și 8 ore de practică pe zi de abia mai puteam păși.

Aș fi vrut cumva să scap gândindu-mă clar că m-am înscris la cursul greșit și că nu voi reuși să trec examenul.

O altă mare provocare venea din faptul că acest curs era în engleză iau eu nu mă descurcam chiar la un nivel avansat însă am reușit să comunic și să exprim tot ceea ce îmi doream.

Cel mai mult mi-a plăcut faptul că în afară de partea corporală punea un accent mare pe tehnicile de respirație și am practicat foarte mult și intens cu efecte transformatoare pentru minte, trup și suflet. Și acum, de multe ori când practic individual tehnicile de respirație îi aud vocea care mă susține și îmi dă voința de a continua.

După 6 luni de practică intensă în care Mukesh ,,scotea untul din mine la propriu și la figurat,, , ,,fugind să țin pasul,, cu colegele mele și să îmi forțez corpul peste limite fără să mă ascult, trezindu-mă cu leziuni pe menisc, am înțeles după lungi zbateri interioare și fizice, evaluarea finală a profesorului meu care venea ca o ușurare a ceea ce sunt, un luptător spiritual. Până la urmă să nu conteze chiar așa de mult că nu reușeam să stau în mâini?

Cu aceste întrebări mă pregăteam de cel de al doilea curs de instructor de yoga de data aceasta ducându-mă cu mai multă deschidere și ușurare , un curs oferit de școala Purna Yoga, un curs în română care venea exact pe stilul meu și…credeam eu…că va fi mult mai ușor.

Acest curs de 300 de ore aborda o practică yin yoga invita la relaxare, un stil blând, senzitiv și receptiv, cu accente terapeutice din medicina asiatică și ayurvedică.
Și dacă în mine mai rezonau pe alocuri frânturi de ne acceptare a ceea ce sunt, mai ales ca și instructor de yoga, nefiind atletică și nici foarte flexibilă, cursul acesta a dizolvat complet neacceptarea. Sunt o energie de apă și pământ, cu tendințe de foc. Asta sunt, cu corpul acesta, această constituție corporală și aceste calități. Tot ce am de făcut este să le mențin în echilibru și să încetez să mai vreau să zbor cu acest corp așa cum ar face o energie de aer.

Dana Țupa este cea s-a dedicat cu multă iubire și căldură acestei noi abordări plimbându-mă prin cunoașterea tipurilor de energie ca structură fizică, mentală și psihică a celor 3 tipuri constituționale din Ayurveda. O astfel de cunoaștere în practica Yoga a adus foarte multă ușurare și claritate înțelegând de ce unii pot și alții nu pot să facă anumite posturi fizice, de ce la unii le este mai ușor să stea în meditație sau de ce alții preferă o yoga mai dinamică. Astfel clasele mele căpătau o mai mare claritate.

Mai mult, Dana a intrat cu predarea în partea de meridiane energetice aducând latura terapeutică prin care efectiv poți vindeca afecțiuni fizice instalate la nivelul rinichilor, plămânilor sau inimii prin așezarea și menținerea corpului undeva între 3-5 minute în anumite posturi fizice. Această practică liniștește corpul și mintea activând sistemul nervos parasimpatic responsabil de regenerare.
Cea mai mare aport adus de Dana a fost dedicarea pe care o acordă individual fiecărei cursante. Fără să treacă cu vederea nici un detaliu, ne întoarce mereu și mereu din drum pentru corecta o dată și încă o dată până iese maxim din ce putem oferi. Îmi place că ne vede pe fiecare așa cum suntem și spune adevărul direct fără ocolișuri însă cu blândețe și fermitate așa cum o mamă își ceartă puii.

Exact aceasta este senzația pe care o am la cursurile ei.

Neoprindu-se doar la a forma instructori Dana dorește să ne vadă pe picioarele noastre cu o afacere la cheie la finalul cursului. Îi pasă de fiecare în parte și își dedică timp și atenție pentru fiecare în parte fără să facă comparații sau clasificări ai senzația că ești minunat deși ști că ai multe de îmbunătățit.

Venit ca și o completare între primul curs unde accentul era pus pe musculatură și flexibilizare prin încălzire cu susținere a unui anumit efort care mă scotea din zona de confort, pentru că unei ființe de pământ și apă nu îi place prea multă mișcare, al doilea curs a venit exact pe stilul meu, cu multă blândețe și relaxare, cu oferirea de soluții alternative adaptate fiecărei persoane.

Provocarea acestui curs au fost temele pentru acasă și deși nu găseam în interiorul meu starea de a le face, observam cu mirare că starea ți-o creezi atunci când motivația este puternică. Am învățat să primesc critica Danei ca pe ceva constructiv și să ascult cu mai multă acceptare și blândețe pentru că am perceput de fiecare dată iubirea din spatele cuvintelor.
Acolo unde credeam că e simplu și știu, s-a dovedit că fiecare detaliu contează în a te așeza corect în postură și fără să îți lezezi corpul.

După experimentarea acestor două stiluri de predare am ales să le îmbin și să ofer cursurilor mele echilibrul masculin-feminin.

Azi, după 10 ani de practică și 5 ani de predare, am și uitat cum eram. Știu doar ca sunt… bine. Un bine întreg și plin, nu unul din acela la care răspundem automat când suntem întrebați pe stradă, ci un bine autentic, simplu și puternic ca și când întreg universul mă străbate și șoptește prin mine.

Cu uneltele câștigate de-a lungul drumului, de la încredere, siguranță, atenție la detaliu, cunoaștere și experiență, ofer elevilor mei maxim din ceea ce sunt în fiecare moment.
Atunci când predau și mă aflu în fața elevilor știu că ofer cu responsabilitate, dăruire și pasiune ceea ce cunosc și că cei care doresc să își schimbe felul de a trăi, vedea și înțelege viața vor avea numai de câștigat. Mi se spune de către elevi că am o voce blândă și transformatoare iar ghidarea mea este clară și cursivă. Poate că așa este pentru că de fiecare dată când predau mă transform spre cel mai înalt potențial al meu.

Așadar, dacă ști că prin acțiunile tale te transformi și crești spre cel mai înalt potențial al tău, fă asta. Dacă nu ști cum, poate că ai nevoie să înveți, să te descoperi, să te asculți, să faci liniște în interior și să te aliniezi cu centrul ființei tale.

Prin tot ceea ce am învățat și experimentat sunt aici să fiu alături de tine și să te susțin cu aceeași dăruire pe care am învățat-o de la profesorii mei și trecută prin propria mea inimă.

vezi detalii
Acest site utilizează cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteţi de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informaţii puteţi consulta Politica de confidenţialitate a datelor personale. Detalii
Sunt de acord